Angajații din Ministerul Muncii ar putea intra în GREVĂ. Care sunt nemulțumirile sindicaliștilor

Angajații din Ministerul Muncii ar putea intra în GREVĂ. Care sunt nemulțumirile sindicaliștilor
Publicat: 20/11/2023, 11:17

Membrii Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii avertizează că vor intra în grevă generală începând cu 27 noiembrie în cazul în care nu le vor fi soluționate revendicările privind condițiile de muncă și salariile.

Aceștia vor începe protestele miercuri, 22 noiembrie, printr-o grevă de avertisment de două ore, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

„În data de 22 noiembrie 2023, în intervalul orar 8:00 -10:00, membrii sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii vor declanşa greva de avertisment în semn de protest faţă de condiţiile actuale de muncă, deficitul de personal, salariile inechitabile şi faţă de neplata orelor suplimentare. Această acţiune este parte a eforturilor noastre de a evidenţia problemele majore cu care ne confruntăm”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii spun că sunt ignorați de politicieni

Ei arată, în documentul citat, că au considerat că este necesar să recurgă la această formă de protest pentru a atrage atenţia asupra problemelor comunicate în nenumărate rânduri clasei politice şi rămase nerezolvate.

„Avertizăm că, în absenţa soluţiilor imediate, vom fi nevoiţi să declanşăm greva generală în data de 27 noiembrie 2023. În contextul grevei generale, vă informăm că activitatea în toate instituţiile noastre va fi oprită pe termen nelimitat. Din păcate, modul în care clasa politică a înţeles să se raporteze la diferitele categorii sociale, măsurile adoptate, cât şi măsurile neasumate, atitudinea samavolnică, toate acestea au condus spre această decizie radicală – grevă”, subliniază comunicatul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
"Un deceniu de mediocritate politică și o campanie dezolantă". Crin Antonescu analizează prestația principalilor candidați...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
6 români au fost găsiți în Valencia, iar alți 5 ar putea fi morți: „Nu...
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Cele mai tari bancuri ale românilor. O selecție unică
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
Fondatorul TikTok este cel mai bogat om din China. Ce avere are?